Tremur.

Uită-te la ea!

Ce vezi?
Vezi cât de fină îi e pielea?
Vezi cum își adună buzele atunci când e curioasă?
Vezi cum zâmbește în colțul gurii atunci când se îndoiește un pic de ce i se spune?
Vezi cum savurează lumea în felul ei?
Cum gândurile îi întunecă uneori chipul?
Cât de adânc privește și cum sufletu-i arde mocnit?
Buzele-i frig și vor să se înfrupte, vor să se înmoaie în trup și suflet?
Cum lumina își îmbracă copila și noaptea-i învelește gândul, dar în același timp i-l frământă?
Vezi cum trupul ei și chipu-i scos din gânduri de demult?
Vezi cum nu-i seamănă timpului?
Privește-o în profunzimea gesturilor sale, nu te împotrivi!
Privește-i zâmbetul și observă cum ți se îmbibă sufletul și mintea!
O stare nouă, stare izvorâtă din neant, las-o să te poarte precum marea-i poartă gândul.
Cum vinul îi înmoaie un pic întreaga-i ființă. Cum smaraldu-i dă pace și-i șade bine.
Cum ochii îi zâmbesc când îi place gândul omului ce îl are în față .
Cum îi ard a joacă, dar nu pot decât să tacă .
Cum ți-ai dori să-i simți capul pe piept măcar o dată?
Să îi auzi vocea în liniștea din casă .
Vezi cum gândul despre ea de mult te-așteaptă?
Cum te-ndrumă către artă?
Ăsta e sărutul meu,
Transformându-mi gându-n artă...

Atunci.

       Uită-te la o femeie când e ocupată cu treburile ei, acasă, uită-te la ea și vezi cum e fixată pe ce are de făcut, cum se pierde în munca sa, cum nu este aranjată, nu este gătită, e ea simplă, așa cum e când se trezește. Uită-te la ea cât e de frumoasă prin simplitatea ei.

        Atunci când nu iși vede capul de treabă și nu știe de ce să se mai apuce, atunci spune-i că e frumoasă!
       Atunci când după ce s-a trezit și se grăbeste să ajungă la muncă și nu s-a aranjat încă, atunci spune-i asta!
       Mă uit uneori în metrou la oamenii din jurul meu, și observ câte o femeie care nu s-a sinchisit să iși aranjeze părul, să se rujeze, să se găteasca. Văd ca nu are manichiura făcuta, are mâinile simple, unghiile scurte, simple fără a fi date cu ojă sau ceva. Văd că nu ii pasă să o vadă cineva dichisită. Poate nu are de ce.
      Mă gândesc că poate are pe cineva acasă care o iubește așa cum e, și îi este de ajuns acest lucru. Pentru mine aceea este o femeie frumoasă, o frumusețe naturală, bazată pe iubirea ce o are acasă.
      Sau poate nu are pe cineva și pur și simplu nu îi pasă de lumea exterioară, pur și simplu îi place să fie ea, nu acea ea care lumii îi place să o vadă. Din nou, pentru mine această femeie este frumoasă. O frumusețe bazată pe faptul că se cunoaște atât de bine încât gasește confort în a fi ea, naturală.

      Atunci când stai in stația de autobuz și o vezi că se grabește să ajungă și ea. O vezi că îi stă părul cum vrea el din cauza ploii, și are pe ea o geacă nu prea groasă fiindcă nu se aștepta să fie așa frig afară și să ploua. Când o vezi cum stă în autobuz și se uită în telefon și se pierde printre aplicațiile sale, și o vezi cum zâmbește, probabil a văzut ceva amuzant, cine știe. Atunci in momentele de genul, când vine de la facultate si e obosită, mai și plouă, atunci cand ziua nu e perfecta, atunci fii atent la cât de frumoasă e, și spune-i asta!

     Fii atent și nu privi femeia doar prin ochii trupului, nu te rezuma doar la viziunea profană, privește-o și prin ochii minții și cei ai sufletului, doar așa ai să vezi cât de frumoasă e femeia, doar atunci...

Tulbure.

                          Play  https://www.youtube.com/watch?v=hL4GnTK7yDg

           Nici acum nu știu ce ești și de unde ai apărut. Nu știu de ce îmi este atât de greu să văd dincolo de acest mister care te învăluie, dincolo de trupul tău. Dincolo de ce ochii trupului meu pot să vadă. Dincolo de ce acesta poate să simtă.
          Dincolo de parfumul tău pe care plămânii mei nu pot să îl absoarbă întru totul. De atingerele tale ce mă afundă de fiecare dată în acel abis etern. De gustul buzelor tale din a cărui n-am scăpare. De setea de cunoaștere pe care o posed, de acest univers tulbure de culori. Acest labirint infinit ce poartă numele de timp.
          Și-mi tremură gândurile, și tremur și eu...

       
       

              

        

Rafală.

   Odată cu universul, te-ai născut şi tu. La fel ca şi el, eşti esenţa vieţii în sine. Eşti făcută din misterul său, şi dorinţa sa de a nu fi singur. Dar el nu te-a creat doar pe tine, a mai dat glas şi altor fiinţe. Unele chiar asemănătoare ţie, precum e omul. Dar dintre toate tu eşti cea mai mare creaţie a sa.
   La începutul existenţei tale, ai văzut galaxii ce se naşteau, sori ce işi pierdeau din culoare, stele ce prindeau contur una lângă cealaltă. Ai văzut lumi cum se naşteau, paşii tăi le dădeau culoare, le dădeai viaţă. În drumul tău ai întâlnit şi omul. L-ai găsit singur în pustiu, uitându-se la stele. Te-ai aşezat lângă el şi ai văzut că se întreba de unde au apărut, cine le-a creat. Ai văzut în ochii săi o sete de cunoaştere, ai văzut în ei potenţialul de a deveni o fiinţa uimitoare. L-ai luat uşor de mână, iar el a întors capul către tine. Ai rămas uimită de cât de mult îţi semăna, de cât de mult îl fascina tot ce îl înconjoară. Iar asta ţi-a plăcut la el, i-ai luat chipul in palme şi l-ai sărutat. Ai simţit cum o căldură plăcută se instalează în tot corpul tău. Acelaşi lucru l-a simţit şi el, ba chiar mai mult, prin sărutul tău s-a înfruptat din tainele universului. A început sa înţeleagă o parte din el. A căpătat abilitatea de a crea. Te-a luat de mână şi ai fost martoră la crearea lumii sale. Curajul său şi setea sa de cunoaştere, faptul ca nu se temea de necunoscut, te-au făcut să te ataşezi de el. Astfel ai ajuns să mergi in larg cu el, să te pierzi împreună cu el pe tărâmul creaţiei, în necunoscut.
    Ai văzut cum se apropie de voi o furtună, era facută din praf de stele, era plină de emoţii, tunetele ei te făceau să te temi, te înfiorau. Ţi-ai dat seama atunci că acea căldură simţită la început era într-adevăr cea de dinainte de furtună. Te-ai uitat la el, şi ai văzut că nu se temea, că era fascinat de ea, o studia, încerca să o înţeleagă. Dar tu nu puteai să faci acelaşi lucru, te înspăimânta prea mult. I-ai dat drumul la mână uşor si te-ai îndepărtat fără ca el să îşi dea seama. L-ai privit de la depărtare cum stătea în faţa ei, parcă o îmbrăţişa. Ai văzut momentul în care şi-a dat seama că nu îl mai ţii de mână şi a întors capul, te-a privit iar furtuna l-a cuprins. Fiind pierdut în neştiut.
   Tot ce ai simţit a fost o rafală de aer rece, nu ştiai cum să reacţionezi.
   Ţi-era prea teamă...

Parfum.

    Nu știu ce ești și de unde ai apărut. Nu știu cine te-a creat și care este destinul tău. Nu știu din ce ești facută și ce mâini au fost atât de pricepute să creeze o prezență atât de puternică precum ești tu. Presupun că ai fost creată din pulbere de stele, din sete de cunoaștere, din tainele cele mai ascunse ale universului, din dorința de a scăpa de singurătate. Nu știu.

    Te-ai năpustit asupra mea ca o rafală, asemenea unei brize. Și te-am inspirat ca și cum fusesem în cele mai adânci ape ale universului și am ieșit la suprafață pentru acea gura de aer vitală pentru a cerceta misterul. Te-am inspirat cu atâta sete, ca și cum ar fi fost ultima gură de aer înainte de a mă îneca in eternul abis. Am simțit cum plămânii mei se umpleau cu esența ta, cum o absorbeau pe nerăsuflate. Apoi m-am scufundat din nou in apele adânci. Simțeam cum plămânii mei voiau să te consume cât mai încet posibil. Cum îmi intrai in sânge și te impraștiai prin arterele mele, prin vene, prin capilare. Am simțit cum te-ai strecurat în inima mea, cum pereții ei se îmbibau cu parfumul tău. Simțeam cum incepe să ticăie într-un ritm mai calm, un ritm plăcut. Am simțit cum te răspândești în tot trupul meu. Cum toată materia din care sunt făcut se îmbată cu esența ta. Cum parfumul tău se împraștie peste tot, iar apoi am simțit cum creierul meu amorțește și se îmbată și el. Cum intri pe tărâmul viselor mele, în gândurile mele. Acum toată ființa mea e invadată de tine. În același timp am fost cuprins de o stare de bine, de fericire, de siguranță.
   Odată ajuns parfumul in mintea mea, am început să te văd. Să te văd cum pășești pe vârfuri, tiptil, făcând să tremure fiecare gând de-al meu ce trecea prin calea ta. Simțeam cum tot trupul meu este cuprins de fiori, simțeam cum fiecare nerv este chinuit, cum fiorii se adună iar tot corpul îmi amorțește. Te vedeam cum te apropii de mine, cum dai să mă mângâi. Tânjeam după atingerea ta, am închis ochii și am simțit că rămân fără aer. Gura aceea de aer se terminase, plămânii mei au absorbit nesătuli toată esența ta. Am văzut cum te-ai întors cu spatele la mine și ai plecat. Ai plecat iar eu am rămas în apele adânci ale universului...
   Nemaiputând să iți simt parfumul.
 

Mister.

   Omul a cutreierat pământul în lung și-n lat pentru a te găsi, pentru a-ți gusta misterul. Dar tu nu stai într-un loc, azi ești aici iar mâine, Dumnezeu mai știe unde. Iar în urma ta, tot ce rămâne e pustiu.
   Nu e de mirare că omul nu te-a găsit, ești facută după chipul si asemănarea sa. Odată cu timpul, mulți fii ai lui Adam au fost fermecați de misterul tău. Iubitoare de frumos, mereu ai ieșit in cale, aceluia care a reușit sa-ți atragă privirea. L-ai lăsat să se apropie de tine, să te ia de mână și să-ți arate lumea sa. L-ai lăsat să te cunoască, să-ți cunoască formele, să-ți simtă pielea fină mângâiată de soare. I-ai lăsat inima să bată odată cu a ta, l-ai lăsat să prindă curaj. Astfel a explorat mai mult, a ajuns să cunoască stelele, a ajuns să creeze o lume in cinstea ta. L-ai lăsat să te ia de mână și să îți arate creația sa. Ai rămas uimită de modul în care această ființă reușește să transforme elemente banale în frumos. Ai văzut într-un colț de lume o reprezentare a ta. Pielea ta era acoperita cu pulbere de stele, fină și viu  colorată. Ochii tăi erau asemene a doi sori, stăluceau și ardeau, fermecau pe oricine își găsea veacul în drumul tău. Buzele tale erau alcătuite din esența universului în sine, și oricine le gusta misterul era sortit să iși găsească sfârșitul singur în creație.
    Lumea aceasta creată de el te-a fascinat la început, dar după o vreme ai devenit prea obișnuită cu ea. Te sufoca, așa că ai plecat in neștiut, lasându-l singur să iși gasească sfârșitul în creație. Asemenea celor ce ți-au gustat buzele înaintea lui. Tot ce a rămas în urma ta a fost pustiu. Lumi create și lăsate să se stingă odată cu plecarea ta. Fii ai lui Adam ce ți-au dăruit propriul lor destin și au sfârșit îmbătați de sărutul tău. Visând la revenirea ta, pierzându-și suflarea în acest vis cu ochii deschiși.
    Tu ți-ai continuat drumul, iar singurul lucru ce demonstrează existența ta este arta. Ființă plină de mister, pe ce umăr îți șezi capul acum?

 

Tandru.

     >   Click aici pentru a reda melodia
     Înainte să ajung acasă, am trecut pe la florăria din apropiere si ți-am luat un buchet mare de trandafiri. Oricum tu nu știai că ajung astăzi acasă, fiindcă am vrut să fie o surpriză. Cât doamna de la florărie aranja buchetul m-am dus repede până la magazinul de vizavi și ți-am mai luat și o cutie mare de bomboane ferrero rocher. Apoi m-am urcat într-un taxi si am plecat spre tine.
    Am așteptat in fața scării să iasă un vecin de-al tău ca să nu sun la tine la interfon, și am urcat încet pe scări. Iar când am ajuns in fața ușii tale, mi s-a pus un zâmbet pe față, zâmbet pe care doar tu mi-l oferi. Trupul meu a fost cuprins de o stare de fericire, de dor, de nerăbdare de a te vedea. Am sunat la ușă și am așteptat, ce-i drept am așteptat vreo 3-4 minute, și te-am auzit cand ai zis "Vin imediat!". Se auzea cum veneai spre ușă așa că m-am dat puțin la o parte ca să nu ma vezi pe vizor. Ai deschis ușa încet, de teamă să nu fie vreo persoană rău voitoare, iar când m-ai văzut, ai deschis larg ușa, ai stat puțin, iar apoi mi-ai sărit în brațe. M-ai luat în brațe ca și cum nu ai vrea să mai plec niciodată de acasă, am simțit ca ți-a fost extrem de dor de mine. Erai imbracata intr-o pereche de pantalonași scurți, tricoul meu și cu cocolino pe tine (halat de baie), ai văzut buchetul mare de trandafiri și bomboanele și ai avut reacția aceaa specifica (aww). Ți-am luat chipul in palmele mele, mângâindu-l și te-am sărutat tandru si cu poftă. Ai lăsat florile și bomboanele pe măsuța din hol, fiindcă între timp am intrat înauntru. Mi-am dat paltonul jos și ai observat ca port camașa aceea vișinie care iți place ție mult. Te-am luat în brațe strâns si te-am sărutat din nou, cu mai multă poftă. În brațele tale ma simt cel mai bine, ma simt acasă, și doar tu poți sa îmi dai această stare. Mă regăsesc când sunt cu tine, mă simt ca și cum aș fi complet.
    Am văzut că ai dat tricoul cu parfumul meu, toată casa miroase a parfumul meu. Se vede ca îți era dor de mine. Te-am luat de mână și ți-am spus ca nu am să te las niciodată singură.
    Știi, ador iubirea aceasta tânără ce o avem, ador toate lucrurile specifice nouă, ador antenuțele tale, ador când iți faci copilăriile.
    Te ador.