Apus.

     Pentru tine mulți au încercat să oprească timpul în loc, doar ca să poată  petrece o eternitate alături de tine, dar efortul lor a fost în zadar. Ce ființă mai este atât de slăvită ca tine? Nu este colț în lumea asta unde să nu se găsească o urmă de-a ta. Ești prezentă în tot și în toate. Oare tu să fii acea pulbere de stele din care toate sunt făcute?
     Pictorii și-au înmuiat pensulele in uleiuri pe care le-au întins pe pânze, doar pentru a-ți da culoare. Sculptorii și-au lovit mainile și au călăuzit dălțile in roci dure, ca să iți dea dimensiune. Compozitorii au scris partituri pana la luna, ca să capeți glas. Poeții au stat nopți nedormite ani la rând, pentru a-ți da un nume. Croitorii și-au ințepat degetele și au ales țesături fine, pentru a-ți crea misterul. Împărații și-au clădit imperii, doar pentru a te avea alături. Zeii erau pe cale sa își vândă nemurirea, ca să iți aiba sărutul. Întreg universul a fost creat, pentru a-ți da viață.
    Tu ființă ești creația in sine. Ești motivul pentru care fiecare poet a început sa scrie. Motivul pentru care un sculptor a simțit pentru prima oară durerea, ești motivul pentru care fiecare pictor iși găsește sfărșitul in culoare. Tu ești motivul pentru care fiecare compozitor începe să iși fredoneze destinul, motivul pentru care fiecare imperiu și-a găsit apusul. Motivul pentru care fiecare croitor și-a țesut drumul in viață. Tu ești motivul pentru care omul este și zeu, este și muritor și nemuritor.
   Tu ești, femeie...